2 Samuel 18

Absalom este ucis

1David a mobilizat poporul care era cu el și a numit căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. 2Apoi, David a trimis poporul la luptă: o treime sub comanda lui Ioab, o treime sub comanda lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, și o treime sub comanda ghititului Itai.

Regele a zis poporului:

‒ Trebuie să ies și eu cu voi.

3Dar poporul a răspuns:

‒ Să nu ieși! Căci, dacă va trebui să fugim, dușmanilor nu le va păsa de noi, și, dacă jumătate dintre noi ar muri, nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, este mai bine să ne sprijini din cetate.

4Regele le-a zis:

‒ Voi face ceea ce este bine în ochii voștri.

Regele a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile.
5Regele le-a poruncit lui Ioab, lui Abișai și lui Itai, zicând: „De dragul meu, purtați-vă cu blândețe cu tânărul Absalom!“. Tot poporul a auzit porunca pe care a dat-o regele tuturor conducătorilor cu privire la Absalom.

6Poporul a ieșit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s-a dat în pădurea lui Efraim. 7Poporul lui Israel a fost învins acolo de slujitorii lui David. În ziua aceea a avut loc acolo un mare măcel – douăzeci de mii de oameni au fost uciși. 8Lupta s-a întins pe suprafața întregii țări și, în ziua aceea, pădurea a devorat mai mulți oameni decât a devorat sabia.

9S-a întâmplat ca Absalom să fie întâlnit de slujitorii lui David. Absalom era călare pe un catâr. Catârul a intrat pe sub ramurile încâlcite ale unui terebint mare și capul lui Absalom a rămas înțepenit în terebint, astfel că el stătea atârnat între cer și pământ, în timp ce catârul său a plecat mai departe.

10Cineva a văzut acest lucru și i-a spus lui Ioab:

‒ Iată, l-am văzut pe Absalom, atârnând de un terebint.

11Atunci Ioab i-a zis bărbatului care-l înștiințase:

‒ Cum? L-ai văzut? Atunci de ce nu l-ai ucis acolo, pe loc? Ți-aș fi dat zece șecheli
Aproximativ 120 gr.
de argint și o curea.

12Bărbatul i-a zis lui Ioab:

‒ Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de șecheli
Aproximativ 12 kg.
de argint, n-aș ridica mâna împotriva fiului regelui. Căci în auzul nostru v-a poruncit regele, atât ție, cât și lui Abișai și lui Itai, zicând: „Aveți grijă să-l protejați pe tânărul Absalom“.
13Dacă l-aș fi ucis mișelește, acest lucru n-ar fi rămas necunoscut de către rege, iar tu nu mi-ai fi luat apărarea.

14Ioab i-a zis:

‒ N-am timp de pierdut cu tine.

Apoi a luat trei sulițe și le-a înfipt în inima lui Absalom, în timp ce acesta era încă viu, prins între ramurile terebintului.
15Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, l-au înconjurat după aceea pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât.

16Ioab a suflat apoi din trâmbiță și poporul s-a întors de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a chemat poporul să se retragă. 17L-au luat pe Absalom, l-au aruncat în pădure, într-o groapă mare, și au ridicat peste el un morman foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare la casa lui.

18Pe când trăia, Absalom își ridicase un monument în Valea Regelui, pentru că zicea: „N-am niciun fiu care să-mi poarte mai departe amintirea numelui“. A pus monumentului propriul său nume și, până în ziua de azi, se numește „Monumentul lui Absalom“
A nu se confunda cu monumentul, ridicat mai târziu, care a primit numele lui Absalom și care se poate vedea și astăzi în valea din partea de est a Ierusalimului.
.

Vestea morții lui Absalom

19Ahimaaț, fiul lui Țadok, i-a zis lui Ioab:

‒ Lasă-mă, te rog, să alerg și să-i duc regelui vestea cea bună că Domnul l-a eliberat din mâna dușmanilor săi.

20Ioab i-a răspuns:

‒ Nu tu vei duce veștile astăzi. Tu vei duce altă dată veștile. Astăzi, însă nu vei duce tu veștile, pentru că a murit fiul regelui.

21Apoi Ioab i-a zis unui cușit:
Originar din regiunea Nilului Superior (nubian sau etiopian).


‒ Du-te și istorisește-i regelui ce ai văzut.

Cușitul s-a plecat înaintea lui Ioab și a luat-o la fugă.

22Ahimaaț, fiul lui Țadok, i-a zis din nou lui Ioab:

‒ Orice s-ar întâmpla, lasă-mă și pe mine să alerg după cușit.

Ioab i-a zis:

‒ Fiule, de ce vrei să alergi? Nu sunt niște vești care-ți vor fi de folos.

23El i-a răspuns:

‒ Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg.

Ioab i-a zis:

‒ Bine, aleargă.

Ahimaaț a alergat pe drumul care traversează Araba
Vezi nota de la 2:29.
și l-a întrecut pe cușit.

24În timp ce David se afla între cele două porți, străjerul s-a urcat pe acoperișul porții, înspre zid, și-a ridicat ochii și a văzut un om care alerga singur. 25Străjerul a strigat și l-a anunțat pe rege.

Regele a zis:

‒ Dacă este singur înseamnă că aduce vești bune.

Omul se apropia din ce în ce mai mult.

26Străjerul a văzut un alt om care alerga, și a strigat către portar:

‒ Iată un alt om care aleargă singur.

Regele a zis:

‒ Și el aduce vești bune.

27Străjerul a spus:

‒ Văd că felul de alergare al celui dintâi este ca al lui Ahimaaț, fiul lui Țadok.

Regele a zis:

‒ Înseamnă că aduce vești bune, deoarece acesta este un om bun.

28Ahimaaț a strigat și i-a zis regelui:

‒ Totul este bine!

Apoi s-a plecat cu fața la pământ înaintea regelui și a zis:

‒ Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care i-a dat în mâinile noastre pe oamenii care ridicaseră mâna împotriva stăpânului meu, regele.

29Regele a zis:

‒ Tânărul Absalom este bine?

Ahimaaț a răspuns:

‒ Când Ioab l-a trimis pe slujitorul regelui și pe mine, slujitorul tău, am văzut o mare învălmășeală, dar nu știu despre ce era vorba.

30Regele i-a zis:

‒ Așteaptă puțin deoparte.

Ahimaaț a stat deoparte.

31Îndată a sosit și cușitul, care a zis:

‒ Am vești bune pentru stăpânul meu, regele. Domnul te-a eliberat astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta.

32Regele i-a zis cușitului:

‒ Tânărul Absalom este bine?

Cușitul i-a răspuns:

‒ Ca acest tânăr să fie toți dușmanii stăpânului meu, regele, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să-ți facă vreun rău.

David îl plânge pe Absalom

33Atunci regele, cutremurându-se, a urcat în camera de sus, de deasupra porții, și a plâns. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n-am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“.

Copyright information for RonNTR